Înregistrarea audio a Ședinței Consiliului Duhovnicesc de la Mânăstirea Frăsinei când Episcopul Irineu pune un al 2-lea blestem și închide Biserica de Mir. Înregistrarea este de proastă calitate, într-o altă postare revenim cu o înregistrare bună.
Cristian Creștin Ortodox ?Live de pe canalul YT-Profețiile Sf Paisie Aghioritul despre cum va începe cel de-al 3-lea război mondial (lucrurile se îndreaptă către acolo!)
Iar și iar și iar despre tot felul de lupi în blană de oaie care, pt un pumn de arginți, duc în rărtăcire pe cei ce nu cercetează Sfânta Biserică. Amestecând, într-o completă ignoranță sau, uneori reavoință, filozofii eretice asiatice cu Adevărul unic Ortodox, aceștia se apucă să tălmăcească după mintea lor scripturile, pierzându-și și ei posibilitatea de a se mântui. Se merge până într-acolo că apar până și acatiste și tot felul de rugăciuni pe care oamenii de bunăcredință dar ignoranți le citesc pierzându-și timpul prețios. Aceștia fac parte din curentul „New Age" curent care se pare că este îngăduit de ierarhii BOR atâta timp cât aceștia nu iau atitudine. Ba mai mult, într-un avânt ecumenist aceștia, în dorința lor de a deveni sclavii papistașilor și de a schimba Sfânta Religie Ortodoxă cu erezia catolică, se îndepărtează tot mai mult de frații Ortodocși slavi ajungând ca să facă tot felul de pogorăminte în posturi, cum ar fi DEZLEGAREA LA PEȘTE ÎN SĂPTĂMÂNA ALBĂ! Se vede acum că am început să culegem roadele schimbării din 1924 a calendarului Iulian cu cel Gregorian lucru care a dus la schismă și mai apoi la alte forme de erezie în cadrul BOR, prin înființarea „patriaarhiei stiliste".