De mai bine de 30 de ani Dragos Riti a trecut prin multe terapii complementare. Primul contact a fost cu presopunctura si reflexologia, domenii în care tatal sau excela. A urmat regresia temporala, terapia cranio-sacrala si pîna la urma Constelatiile familiale si organizationale. ... https://www.youtube.com/watch?v=ZVlCsi5Uhvo
Valentina de Piante Niculae îsi lua bacalaureatul în limbi clasice în 1991 la un liceu din Udine, în Italia. Apoi a venit în România unde a studiat arta coregrafica la Universitatea Nationala de arta teatrala si cinematografica. Au urmat apoi plecari în mai multe tari si specializari din ce în ce mai aprofundate în metodele care combinau miscarile corpului cu neurostiinta. Valentina de Piante Niculae este primul expert al metodei Feldenkreis din România.
...
https://www.youtube.com/watch?v=r7Pq4Pa95f4
Vargha Moayed este creierul care se ocupa de strategia companiei UiPath, primul unicorn din România care este pe cale sa cucereasca pietele cele mai importante ale lumii. UiPath se ocupa de robotizare, sau de Robotic Process Automation cum se zice pe limba lui Shakespeare, si are birouri la New York, Londra, Bengalore, Singapore, Tokio, Paris si multe altele. O afacere plecata din România care se joaca acum cu miliarde de dolari pentru a crea algoritmi de robotizare. Vargha Moayed a fost consultant, antreprenor si coach pentru management de top la mai multe companii multinationale. Din martie 2018 se ocupa de dezvoltarea de strategii în cadrul companiei UiPath. Aceasta emisiune va avea loc în limba franceza.
...
https://www.youtube.com/watch?v=fmgmZioLF3c
Viitorul este distanta dintre ceea ce esti acum si ceea ce îti doresti sa fii mai tîrziu. In acest spatiu tu ai o tinta si un drum de parcurs. Viata ta este drumul pe care îl faci catre aceasta tinta. Educatia nu este un moft, este cel mai frumos fel în care poti parcurge acest drum catre propria ta tinta.
In limba proto-indoeuropeana, care este temelia limbilor pe care le vorbim în Europa, verbul « a învata » vine din radacina « deuk » care înseamna « a conduce ». A educa pe cineva înseamna a-l conduce catre propria lui tinta. In latina cuvîntul « educare » este înrudit cu « educere » care este format din propozitia « ex » (din) si verbul « ducere » (a conduce). A educa înseamna a sustine pe cineva în drumul catre tinta lui.
Scoala este unul din locurile în care poti gasi aceasta sustinere. Cuvîntul « scoala » vine din greaca veche - « skhein » - care înseamna “a atinge tinta”, “a merge catre ceva”. Radacina proto-indoeuropeana a acestui cuvînt este « segh » (a tine împreuna). Scoala este locul în care copilul învata sa îsi atinga tinta iar dascalul este cel care îl însoteste pe acest drum. Scoala este, etimologic vorbind, ceea ce « tine împreuna » elevul si dascalul. Aceasta relatie este ceea ce numim generic « procesul de învatare ».
L-am invitat astazi la emisiunea « Noi venim din viitor » pe un om pe care multi si l-ar dori profesor. Este rectorul unei universitati care face o diferenta pe piata învatamîntului din România. Rareori am gasit în mediul universitar oameni cu atîta daruire pentru meseria si pentru studentii lor. Costel Negricea este rectorul Universitatii româno-americane, o perla rara în peisajul universitatilor private din România.
Impreuna vom încerca sa vedem mai îndeaproape cum stam cu educatia în România într-un moment în care noile tehnologii bulverseaza întregul sistem de învatamînt. Vom vedea de asemenea cum raspunde Universitatea româno-americana noilor provocari ale viitorului care bate la usa.
Vorbim despre o universitate care numara acum în jur de 2 400 de studenti raspînditi în sapte facultati : Afaceri internationale, Drept, Educatie fizica, sport si kinetoterapie, Finante si Contabilitate, Informatica manageriala, Management si Marketing, Turism si managementul ospitalitatii. O oferta generoasa pentru o generatie de viitori antreprenori. Mai multe informatii puteti afla la adresa : www.rau.ro
...
https://www.youtube.com/watch?v=6BkO0mUZhlU
Aveti facturi, chitante, contracte, avize de însotire a marfii, foi de parcurs, comenzi de transport si alte hîrtii care va manînca zilele si noptile ? Cei care sînt în business stiu despre ce vorbesc. Pe de o parte, traim într-o lume în care inteligenta artificiala si automatizarea ne împing accelerat în viitor. Pe de alta parte, în aceeasi lume trebuie sa gestionam mii de hîrtii si sa veghem la alte mii de proceduri si procese pentru a creste o afacere.
Se poate rezolva treaba asta ? Da, se poate. Cum ? Prin automatizarea acestor procese administrative si financiare care scot peri albi oricarui om aflat într-un business. Un document este procesat de doua ori : de compania care îl emite si de cea care îl primeste. Sînt ca doua jumatati dintr-un întreg dar ele functioneaza separat. Cum pot fi aduse împreuna ? Cu o aplicatie lansata în România, Apollo, care aduce laolalta companiile în acelasi ecosistem de business. In felul asta procesele manuale sînt automatizate. Se cîstiga timp si energie pentru lucruri mai constructive.
Aplicatia Apollo a fost creata de catre compania Smart Touch Technologies si am invitat astazi la emisiunea „Noi venim din viitor” pe oamenii cheie ai acestei afaceri. Octavian Radu este CEO si co-fondator al companiei. A studiat electronica si comunicatiile la Politehnica din Bucuresti si are un doctorat la Politehnica din Torino. Decebal Popescu este Managing Partner si co-fondator al companiei Smart Touch Technologies. A început cu studii în jurnalism, dupa care a virat catre tehnologie. Mai multe despre acest proiect si oamenii care i-au dat viata puteti afla la adresa : smartouch.ro
...
https://www.youtube.com/watch?v=n0JVtNNKt5c
Traieste si lucreaza la Londra dupa ce a trecut prin Bucuresti, Paris, Düsseldorf, New York si Sydney. Adina Tarry a lucrat pentru mai multe companii de care cu siguranta ati auzit, printre care IBM si Alcatel. Preda la studentii de la universitatea britanica Westminster si este pasionata de noile tehnologii, inteligenta artificiala, coaching, leadership, psihologie si neurologie. Da, toate acestea la un loc. Plus doua carti despre design thinking si cariere profesionale în vremuri de inteligenta artificiala. Le-a publicat la Londra si sper ca într-o zi sa le putem citi si in traducere româneasca. Am invitat-o pe Adina Tarry la o jumatate de ora de povesti despre ce ni se întîmpla, despre tehnologie, despre viitor si despre cum ne-ar placea noua sa arate viata noastra cea de toate zilele.
...
https://www.youtube.com/watch?v=Tk63F-OJudI
A plecat de la ciment si a ajuns la inteligenta artificiala. A fost ministru al economiei în guvernul condus de Dacian Ciolos si doctor, tot in economie, la universitatea din Wisconsin Madison în Statele Unite. Costin Borc este un lider de calibru. A studiat la Universitatea Politehnica din Bucuresti si a plecat în Statele Unite de unde s-a întors cu un master si un doctorat în economie. In America a lucrat pentru compania de ciment Lafarge pentru care s-a întors la Bucuresti, dupa care a plecat la Paris, apoi în Serbia si din nou în România. Dupa ce a iesit din aventura guvernamentala a lucrat pentru compania CRH care a înglobat compania Lafarge. Acum a lasat în spate cimentul si se ocupa de compania franceza SNEF care se defineste ca un creator si un integrator de solutii multitehnice.
...
https://www.youtube.com/watch?v=Inn5WIN9aLM
Doi baieti si o fata. Mai întîi, fata : o cheama Raluca Bacinschi-Stratulat, la baza este arhitecta dar a studiat si psiho-pedagogia. Pe primul baiat îl cheama tot Stratulat, Adrian Stratulat, si este sotul Ralucai. Dar nu in calitate de sot al Ralucai se afla la aceasta emisiune. Adrian este director executiv al asociatiei Blockchain Romania. A co-organizat in luna iunie a acestui an primul summit Romania Blockchain, este pasionat de tehnologie si este sef de operatiuni la compania Swazm, unul dintre cele mai interesante proiecte de blockhain produs în România. Al doilea baiat din studio este Eduard Lache, un tînar care se ocupa de aplicatii mobile si dezvoltator de web. Pe toti trei îi leaga un proiect, mai precis o aplicatie botezata « Izibac » care se poate descarca si de pe Google Play si de pe Apple Store. Izibac vrea sa usureze viata liceenilor care se pregatesc pentru bac. Se adreseaza de asemenea profesorilor si parintilor. Este desteapta, usor de folosit si foarte eficace.
...
https://www.youtube.com/watch?v=f62F5SkFUrk
Ciprian vine din viitor. Cine mai este si Ciprian asta ? Ciprian este în primul rînd un tip foarte cool. E ceva rar în vremurile astea în care toata lumea se agita alergînd dupa ceva care alearga mai repede decît noi. Ciprian nu este doar cool ci are si un simt al umorului foarte special. Va aduceti aminte de actorul de comedie Buster Keaton din vremea filmelor mute ? Facea tot felul de nazdravanii fara sa aiba nici o expresie pe fata lui, de parca nici un muschi nu s-ar fi clintit. Dar te uitai la el si te stricai de rîs. Este un talent rar sa aduci într-o lume trista un zîmbet care te destinde si te reconecteaza cu cei din jur. Rîsul e o nestemata rara, te aduce mai aproape de tine si te împaca cu lumea si cu cei de lînga tine.
Stim acum despre Ciprian ca este un tip cool care are un simt al umorului foarte subtil. Ciprian Stanescu, pe numele lui întreg, are treaba cu viitorul. Este presedinte la Social Innovation Solutions, o organizatie care ofera consultanta asociatiilor si companiilor cu impact social, cu trenduri de viitor si pasionate de inovare. A lucrat 10 ani pentru Institutul Aspen România, a co-fondat Global Shapers Bucharest Hub si are un curs despre inovatie sociala si leadership la Academia de antreprenoriat din Bucuresti. L-am invitat la emisiunea « Noi venim din viitor » pentru ca astazi se desfasoara la Bucuresti evenimentul care îi ocupa o buna parte din viata : Future Summit. Este locul în care oamenii din viitor vin în prezentul nostru ca sa ne spuna si noua cum este pe acolo.
Viitorul nu este atît de negru pe cît se chinuie sa ni-l prezinte televiziunile si o buna parte din mass media. Viitorul este plamadit de tehnologie, de proiecte inovante cu impact social care ies din mintea si sufletul unei generatii crescuta o data cu internetul si universul digital. Viitorul e negru doar pentru cei care nu îl înteleg. Se uita în el si vad acolo oglindirea propriilor lor spaime. Dar pentru cei care îi înteleg resorturile intime, viitorul este lumina. Asa cum au vazut misticii lumina care vine de dincolo de lumea noastra, asa vad ziua de mîine cei care proiecteaza în viitor lumina din ei. O parte din acesti oameni se afla astazi la Future Summit si ne vom delecta la aceasta emisiune cu Ciprian Stanescu, fondatorul acestui eveniment. Mai multe despre el si proiectele lui puteti afla la adresa : socialinnovationsolutions.org
...
https://www.youtube.com/watch?v=cMFgpEwlgjw