Din nou despre rătăcirile anumitor preoți din cadrul BOR, profanarea locurilor și veșmintelor sfinte de către antihriști și tăcerea aceasta a clericilor și a organelor în drept, care ar trebui să sară primii în apărarea sfintei Ortodoxii Românești. Rezultatul: Pierderea din zi în zi, din ce în ce mai mult a credinței în rn rândurile mirenilor. Părintele Eduard ne dă niște explicații care ar trebui ascultate cu luare aminte de către orice credincios.
Apar la iveală noi și noi rătăciri și blasfemii în sânul BOR. Plecăm de la rătăcirile lui Arsenie Boca care, la Mânăstirea de la Prislop, pe lângă un copac minunat (!?) sub care s-a odihnit, a apărut acum și un izvor, probabil și el la fel de minunat (!?), lucruri care aduc mulțime de creduli ignoranți și bineânțeles mulți, foarte mulți bani, în timp ce la mormântului Sf. Ioaan de la Prislop nu calcă picior de om. Și ajungem la culmea urâciunii, masoneria care se pare că este pe cale să înghită BOR pe de-a-ntregul. La Biserica Domnița Bălașa din București, dovadă de cel mai clar ecumenism, Biserica este plină de statui (!!) la fel ca la papistași, iar ochiul în triunghi este abil ascuns de privirile oamenilor simpli. Sub pretextul artei, se produce o mare încălcare a Sfintelor Canoane Ortodoxe. Iar cireașa de pe tort, deși masoneria a fost dată anatemei, Ierarhii BOR fac slujbe de pomenire masonilor morți deși este lege în BOR ca aceștia să nu fie înmormântați cu Sfânta Slujbă a Înmormântării și să nu aibe parte de pomenire în veci, pentru că masoneria încă de la apariția ei, are drept scop „distrugerea Altarelor și a Sceptrelor" așa cum bine spune Părintele Serafm Rose. Adică a Sf. Biserici și a orândurilor sociale binecuvântate de Dumnezeu. Și pentru ca lucrurile să intre într-un absurd total, masonii din România declară că primul mason mason ar fi fost... Dar cel mai bine urmăriți acest live, unde Cristian declară că, dacă este adevărat, v-a lua drumul pribegiei...
Și parcă nefiind de ajuns, de astă dată în Sibiu, popa nu este prezent, fiind înlocuit cu o plasmă montată în fața Sfântului Altar unde se difuzează slujba de la Patriarhia din București. De parcă n-ar fi fost de ajuns această blasfemie, mirenii stau în picioare și cântă în ton cu... televizorul. Icoana fiarei! Dau raspunsurile la ectenii și răspunsuri la diferitele rugăciuni. Dacă anul trecut s-a transmis de la Patriarhie o circulară prin care se interzicea CÂNTAREA DE COLINDE, MAI ALES CU INSTRUMENTE, ÎN SF. BISERICĂ, devine oare o obișnuință de a înlocui Sfintele Slujbe ținute de Sfnțiții Preoți cu slujbele transmise în direct de pe la Patriarhie, Mânăstiri, etc.? Nu există nici un fel de justificare. Chiar în lipsa binecuvântată a Preotului, este strict interzis de a urmări o slujbă pe TV, comportându-ne ca și cum am participa la acea slujbă ce se săvârșește la zeci, sute sau chiar mii de Km distanță! Cum poți fi oare părtaș la Sfânta Euharistie atâta timp cât nu ești de față? Ce rost mai are atunci să mai vii la Biserică dacă nu ai parte de Sfânta Împărtășanie? În China de ani buni s-au nterzis slujbele în Bserici, acestea transformându-se practic în muzee! Într-adevăr, în RO Bisericile nu au săli pt socializare. Dar asta nu înseamnă să transformi Biserica într-o sală socială. Ne mai întrebăm (a câta oară) de ce se întâmăplă ce se întâmplă. Și dacă acum 3 ani am fost luați prin surprindere, când ni s-au închis Bisericile în nas pe motivul minciunii globale, acum nu mai putem avea justificare. Mirenii trebuie să se trezească, să facă petiții la Patriarhie să nu devină pătași la astefle de blasfemii, să ceară schimbarea unui astfel de popă. Dar, câinii latră, ursul merge...