Încă o mămică stinsă, pe mâinile „sfinților” noștri „eroi”, „din linea-ntăi”..

Mai bun sânge deșart decât vărsat? Există, Doamne, nedeșertăciune-n sânge, Pe care, o păzește ca un îndurat, Păzește nedeșertăciunea inimii ce plânge! ... Să curgă sânge doar în Sfânta Liturghie! Că-n sângiuiri ai deșertat deșertăciune! Și bolșăvicii: doar bineții blestemați să fie, Porunca Ta cea nouă-n inimi le răsune! ... Să nu suporte răsufla decât binețe! Deșertăciunea fă-le-o-n strașnică lumină! Cufundă-i Doamne-n libertate și-n blândețe! Să-i pui să-și ierte loruși orice vină! ... Iartă-le lor deșertăciunea sângeroasă, Dar să-i blestemi la lacrimă tihnită! Să simtă cum îi doare, cum le pasă, De orice vietate întâlnită! ... Atâția codri sunt de populat Și-atâtea arșițe de-mpădurit, Deșertăciunea, fă-o-n binecuvântat! Războiul, fă-l în trai tihnit! ... De fapt, aștepți acestea de la noi, Și noi nu vrem să te tihnim, De dragoste flămânzi, de pace goi... Tu omenireo!, cât mai zăbovim?